Președintele Vasluiului, Adrian Porumboiu, regretă duelul verbal cu soția lui Reghecampf, Ana Maria Prodan și îl compătimește în același timp pe portarul celor de la Chiajna, Baruch, care a greșit flagrant la 3 goluri ale vasluienilor, în partida directă.
Porumboiu a confirmat și ultimul transfer al galben-verzilor, Daniel Stanciu fiind numit ieri noul team-manager al echipei.
„Nu vreau să dezvolt acest subiect. M-au amendat cei care îmi sunt dragi și au avut dreptate și argumente, dar nu cred că voi primi o pedeapsă oficială. Baruch a greșit, e om. Vă dați seama ce se întâmplă în sufletul lui, putem face noi ironii, dar nu cred că e cazul.
Cele mai bune arbitraje din ultima vreme sunt ale celor tineri. Suflul așteptat în Liga 1 se vede în ultimele etape. Sunt obiectiv, sunt arbitraje impecabile ale acestor noi oficiali de joc, tineri, nevirusați. Sunt foarte supărat însă pe arbitrii promovați pe pile, care au intrat în circuit pe ușa din spate. Tot pe acolo trebuie să și iasă.
Daniel Stanciu a semnat ieri. Este noul team manager al Vasluiului. Se va ocupa și de transferuri. E un om care stă bine cu sticla, cu calculatorul, cu stiloul”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER